Care e nuanța ta de ruj roșu?

„Vreau un ruj roșu perfect!” Dacă măcar o dată ai zis această frază, atunci acest articol este pentru tine. Să-ți alegi rujul roșu potrivit, poate fi o misiune destul de grea. Ca să faci alegerea potrivită trebuie să-ți cunoști subtonul pielii. Pielea ta poate fi deschisă la culoare, medie sau închisă. Subtonul tău poate fi rece sau cald. Pentru a afla ce subton ai, este suficient să te uiți la culoarea venelor tale de pe încheietura mâinii. Dacă acestea sunt verzi, atunci ai un subton cald, iar dacă sunt albastre, atunci ai un subton rece.

     Așadar să vedem ce ruj roșu ți se potrivește:

     1. Pielea deschisă – dacă ești albă la piele, atunci cel mai probabil ai un subton rece. Un ruj roșu perfect pentru tine este cel cu subton albăstrui. Acestea îți completează ideal subtonul rece al pielii. Culorile intense de roșu vor aduce căldură chipului tău.

     2. Pielea medie – dacă nu ești nici foarte albă, nici închisă la ten, atunci ți se potrivesc o gamă largă de rujuri. Dacă subtonul tău e rece, poți alege un roșu cu tentă albăstruie, de genul roșu-zmeuriu, iar dacă ești în subtonul cald, optează pentru roșul mai cald, de genul roșu-coral.

     3. Pielea închisă – nuanța închisă a tenului tău îți oferă posibilitatea de a purta rujuri în culori vii și îndrăznețe. Nuanțele deschise care amintesc de fructele de pădure de gen roșu-cireașă sau roșu-vișiniu ți se vor potrivi de minune. Contrastul dintre pielea ta și culoarea vie a rujului te va ajuta să obții un machiaj uimitor.

     Acum că ai înțeles ce fel de roșu ți se potrivește, nu-ți trebuie decât puțin curaj pentru a-l purta cu încredere. Și nu uita, atunci când pui accentul pe buze, ochii machiază-i în nuanțe neutre. O linie de tuș neagră și niște farduri în nuanțe de maro în pliul ochiului sunt suficiente pentru a acompania intensitatea buzelor 💋 .

0 comentarii
30 likes
Articolul precedent: Cum să alegi fondul de ten?Articolul următor: Trucuri de frumusețe peste noapte

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *