Mască pentru creșterea părului

Bună, micuțele mele raze de soare! Găsiți aici o mască pentru creșterea părului, făcută din ingrediente naturale. Părul fiind hrănit intens devine mai sănătos. Iar fiind sănătos acesta crește mai rapid. Toate sunt interconectate între ele 🙂 .

     Pentru a o prepara vei avea nevoie de o banană, un ou și 2 lingurițe de miere. În cazul în care părul tău e gras, folosește doar albușul de la ou. Dacă părul îți e uscat, folosește doar gălbenușul. Iar dacă ai părul normal, folosește oul întreg. Amestecă foarte bine aceste 3 ingrediente. Eu folosesc un blender, pentru că dacă banana nu este bine fărâmițată, bucățile se lipesc de păr și va fi mai greu de curățat părul după. Cu cât amestecul e mai lichid și mai omogen, cu atât e mai ușor de aplicat și de curățat masca.

     Cu pasta care-ți iese după amestecare, aplică masca pe întreg părul, de la rădăcini până la vârfuri. Las-o să acționeze așa timp de cel puțin o oră. Apoi spală părul în mod obișnuit. Aplică acest tratament de 1-2 ori pe săptămână și vei vedea rezultate rapid 😉 .

     Acum să-ți explic de ce funcționează această mască. Bananele sunt extrem de bogate în potasiu. De asemenea, conțin vitaminele A, E, C. Toate astea sunt extrem de benefice pentru părul tău. Ouăle sunt pline de proteine, acizi grași și vitaminele A, D, E, care ajută la creșterea părului și îngroșarea firului. Iar de uleiul de măsline probabil știi deja cât de bun este. Acesta hidratează intens părul, dându-i un aspect mai mătăsos și mai sănătos. Vezi mai jos cum am realizat această mască pas cu pas:

     Sper din suflet că ți-a fost util acest articol. Nu uita să-l împarți cu persoanele dragi. Eu îți doresc o zi cu soare. Pe data viitoare, pa❤

0 comentarii
23 likes
Articolul precedent: Astăzi ai stat de vorbă cu tine?Articolul următor: Privé Fashion Events Ediția II

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *