Masca neagră făcută acasă

Cred că masca neagră este una dintre cele mai populare acum. Dat fiind faptul că prețul ei din comerț mi se pare exagerat, iar efectul e dorit de multă lume, m-am gândit să-ți propun o alternativă. Masca neagră făcută acasă, la fel de eficientă, dar cu mult mai ieftină.

     Nu este deloc complicat de făcut și sunt necesare doar 3 ingrediente. Vei avea nevoie de 10 pastile de cărbune activat, pe care le găsești în orice farmacie, 2 linguri de gelatină praf și 2 linguri de lapte. Realizarea măștii pas cu pas o vezi în video-ul de mai jos. Apropo, în cazul în care nu ai cuptor cu microunde, o poți topi făcându-i baie de aburi. Nu ia mai mult de 3 minute, iar rezultatul e același. Etapa de deschidere a porilor dinaintea aplicării măștii este extrem de importantă. Nu sări peste ea. După ce o dezlipești, spală fața mai întâi cu apă ușor călduță. După care clătește-o cu apă rece, ca să se închidă porii.

     Acum să vă vorbesc un pic despre experiența mea cu această mască. O să încep de la faptul că e mult mai ușor de preparat decât pare dintr-o parte. Mi-a luat maxim 10 minute. Nu are niciun miros neplăcut și am aplicat-o ușor pe față. Cât timp s-a uscat am simțit cum strânge ușor fața. La dezlipire a fost un pic dureros, dar suportabil. Rezultatele au fost vizibile. Impuritățile (celule moarte, puncte negre…) au rămas pe mască. Evident nu toate, dar efect a avut în special în zona nasului și bărbiei (care sunt de fapt și cele mai problematice zone). Tenul a rămas foarte catifelat, moale și luminos. Eu am rămas mulțumită. Ieftin și eficient. Ce ne-am mai putea dori de la o mască? 🙂 .

     Dacă ai încercat-o și tu, aștept cu drag impresiile tale în comentarii. Îți doresc o zi frumoasă!

0 comentarii
118 likes
Articolul precedent: Mască pentru pete și pistruiArticolul următor: 5 lucruri de făcut în București

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *