Folosește corect parfumul!

Parfumeria este o adevărată artă. Și nu mă refer aici la producerea parfumurilor, ci la aplicarea lor. Chiar dacă pare un lucru banal, sunt anumite greșeli pe care la sigur le facem cu toții. Atunci când aplicăm parfumul, ar fi bine să ținem cont de anumite reguli. Așadar, să vedem care sunt cele mai frecvente greșeli:

  • Aplicarea pe haine – parfumurile sunt create pentru a fi aplicate direct pe piele. Pulverizarea parfumului pe haine poate duce la apariția petelor sau la schimbarea mirosului. Acest lucru fiind cauzat de compoziția materialului din care a fost confecționată haina;
  • Aplicarea în exces – toată lumea iubește să miroase frumos, dar nu trebuie de exagerat. Aplicarea parfumului în exces poate deranja sau chiar irita persoana cu care te afli în contact. Un miros discret este mult mai plăcut, decât atunci când sufoci persoana de lângă tine.
  • Păstrarea parfumului la lumină sau căldură – sticluțele de parfum trebuie păstrate într-un loc umbros, ferit de lumină. Căldura, lumina și oxigenul pot cauza daune grave parfumului preferat. Locul ideal este în dulap.
  • Frecarea încheieturilor – este total greșit. Concepția precum că acest fapt ar duce la fortificarea mirosului este total greșită. Frecarea și căldura descompun structura moleculară a parfumului, făcându-l să miroase diferit sau chiar mai puțin.

     Sper că ți-a fost utilă informația și o să ții cont de ea, atunci când o să te dai cu parfumul tău preferat. Apropo, care este el?

2 comentarii
157 likes
Articolul precedent: De la lucios la mat într-o secundă!Articolul următor: Cum să cureți pensulele de machiaj?

Articole asemănătoare

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *